Ghidul omului frumos

€2.99
0 ratings

Am plecat de la ideea schimbării, dorind să aştern pe hârtie multitudinea de lucruri în care cred cu convingere, aplicabile zi de zi. În fiecare capitol abordez o idee nouă ce poate să fie îmbrățișată de toți cititorii. Încă de la început doresc să te felicit pentru că eşti una dintre persoanele care are în acest moment cartea alături şi eşti mânat de curiozitatea de a răsfoi . Îţi propun ca lectura să înceapă în orice moment de linişte, pace şi claritate a gândurilor. Importanţa gândirii pozitive în momentul lecturii te va ajuta să-ți dublezi stare de bine și de încredere în viață.

Un gol în stomac , furnicături în corp şi o bucurie nemăsurată este ceea ce simt în momentul în care scriu. Nu am pornit pe acest drum din dorința de afirmare sau din cea materială, am facut-o simțind chemarea divină de a scrie ceva nou, cu putere schimbătoare asupra oamenilor. Iubirea față de oameni și ideea că ne putem întoarce la starea de puritate m-au îndemnat să scriu. Cred cu tărie că opera potrivită în mâinile potrivite poate schimba o existenţă. Să nu uităm că un drum în viaţă poate să înceapă printr-o carte şi anumite idei acceptate, prin ele se poate schimba o realitate.

Vreau să simți în momentul lecturii mângâierea cuvintelor și să faci un efort de imaginație prin care te vezi deja făcând ceea ce-ți sugerez. Doresc să vă deschideţi mai mult vouă, să simţiţi pacea interioară, numai prin ea puteți păși spre drumul evoluției. Evoluția prin însăși explicația ei reprezintă acumulări cantitative treptate care pot aduce schimbări radicale asupra concepției față de viață. În general ideea de evoluție a devenit un termen la modă în zilele noastre, dar cu toate astea prea puțini înțeleg definiția și la nivel de simțire. Devine captivantă pentru o persoană de rând, îi mâhneşte pe ignoranţi şi provoacă insomnie ratacitorilor.

Mă înspăimântă ideea de a nu spune nimic, dar şi aceea de a spune prea mult. Mă face să tresar gândul că pot schimba un punct de vedere, că pot aduce un sens existenţei cotidiene prin sublinierea adevărului ca bază a unei discuții. Un adevăr în care cred, este testat şi ştiu că poate schimba un mod total eronat de gândire. Nu cred că există în lumea nimic ce merită un efort molipsitor sau o durere care să-ţi cuprindă trupul şi sufletul. Viaţa trebuie privită într-un mod fantasmic, dincolo de imaginea percepută zi de zi, departe de gândirea plictisitoare lipsită de o dezbatere profundă a ideii de viață. Viaţa merită trăită precum oglinda sufletului şi mai departe de ea. Trebuie să ştim când să ne lăsăm învăluiţi de mireasma divinităţii şi când să ne detaşăm de risipirea întunericului. Departe de noi temerile şi neliniştile, amănuntele mecanice şi lipsa de inspiraţie. Fiecare are nevoie să-şi alunge demonul din el şi să facă loc iubirii. Iubirea nu este reprezentată de o percepție banală, ea reprezintă învăluirea suflului Lui Dumnezeu. Nu trebuie să simţim fizic, ci este necesar să simţim cu sufletul. Bunătatea, gândurile paşnice şi lipsite de rău, căldura dumnezeiască şi pacea sufletească marchează iubirea adevărată. Iubirea este ceea ce noi folosim printr-un cuvânt, dar cei profunzi, percep prin însăși conștiința divină, fiind darul oferit pentru munca depusă. Suntem obișnuiți să primim ceva în schimbul muncii depuse, răsplata primită în urma debarasării de vechi prin îmbrățișarea noului e mai mult decât putem spera.

Se impune să fie o vibraţie puternică a cuvântului şi energetică a sufletului. Când mesajul transmis este spus din tot sufletul receptorul percepe informația printr-o stare de bine, învăluindu-l ca într-o vrajă. Este obligatoriu să treacă din interiorul sufletului vostru în cel al sufletului receptor. Consider că doar atunci informaţia este adevărată şi pregătită pentru a fi digerată.

Ne mai dorind să ţin lucrurile doar pentru mine de foarte multe ori mi-a trecut prin minte ideea de a le aşterne pe foaie. Ideea există în sufletul meu, la fel cum sufletul trebuie să trăiască în acest trup trecător şi în viaţa pe care nu am decis să o trăiesc aici, şi acum, însă este necesar să o duc la bun sfârşit într-un mod cât mai măreţ, conform planului Lui Dumnezeu.

Am început să aştern totul pe foaie în momentul în care am fost absolut sigură de ceea ce observ, de ceea ce simt, când m-am convins că experienţa este suficient de pertinentă şi când am simţit glasul interior trezindu-mă la realitate, din plăcuta stare de amorțeală din care nu reușeam să ies. Prin această splendoare ce m-a învăluit în momentul scrierii, am anticipat că trebuie să ies din starea de confort și să mă apuc de treabă. Dacă nu o fac în acest moment, probabil că o voi face prea tarziu. Plăcerii de a-mi expune părerile există din copilărie, este la fel de veche ca lipsa temerii de necunoscut. Vorbesc din ceea ce simt, din ceea ce fac, din punctul de vedere al unui om la fel de egal şi de ameţit de tranzitul vieţii, dar care se roagă neîncetat să iasă din vâltoare şi să-şi croiască o viaţă asemeni imaginii călăuzitoare care îmi umple viaţa de speranţă, iubire şi seninătate. Când te rogi neîncetat binecuvântarea muncii apare ca un val!

Unii oameni nu sunt pregătiţi nici măcar după o întreagă existenţă. Atunci când eşti pregătit pentru a facem mai mult, simţi pur şi simplu. Este ca o chemare, nu te lasă să dormi, nu te lasă până nu-ți găsești liniștea. Când eşti chemat pentru a face ceva răsunător nu ezita, ridică imediat privirea, priveşte spre cer şi spune cu convingere “DA SUNT PREGĂTIT”!

Viaţa şi lucrurile nu sunt atât de simple pe cât par, ne aflăm într-o lume complexă, înconjurați de oameni polivalenţi. Nu este niciodată clar dacă drumul este sau nu cel pe care-l cauți, dar tocmai îndoiala te-a făcut să începi să-ți doreşti o schimbare. Te felicit pentru că nu te mulţumeşti cu puţin şi ceri mult mai mult de la tine.

Cartea vreau să fie o mână de ajutor pentru toţi cei care îşi asumă dorinţa de schimbare şi de mai bine. Schimbările le aduc de fiecare dată atât pe cele pozitive cât şi pe cele negative. În acest moment al schimbării îţi vei da seama rapid ce ai gândit până în momentul prezent. Dacă ai avut gânduri frumoase, măreţe, bune, toate se manifestă din ce în ce mai des în viața ta. Dacă ţi-ai plâns de milă, ți-ai adus un adaos negativ spunându-ţi deseori că nu eşti capabil, că oamenii din jur nu te iubesc, că nu o să realizezi nimic în viaţă, să nu te superi dacă schimbare nu este deloc cea așteptată. Trebuie să înţelegem că o simplă carte nu este suficientă nu ne deschidem şi nu ascultăm cu atenţie ce are de spus. O carte te motivează, îți deschide noi orizonturi, te așează pe drumul cel bun, chiar dacă nu te cunoaște îndeajuns de mult să-ți ordone să privești într-o anumită direcție. Direcția doar tu ți-o poți alege.

Dacă nu schimbarea este ceea ce căutaţi atunci poți chiar în acest moment să o închizi. Nu poți să faci ceva ce nu ești sigur că vrei. Poate că nu este momentul potrivit pentru tine. Decât să ţii cartea pentru tine fără sa profiți, mai bine o împrumuți unui cunoscut, poate el are nevoie de o schimbare. Şi faptul că împrumutați unui apropiat un lucru, cum este situaţia cărţii de față dovedeşte totuşi că ești de acord cu schimbarea doar că tu nu ești pregătit pentru a-i face față. Bunătatea de care dăm dovadă iese la iveală din lucrurile mărunte şi diverse, pe care le ignorăm cu nonşalanţă fără să ne dăm seama ce pot să ascundă în substrat.

Cu iubire si pace,


A.B.


This product is not currently for sale.
Size
832 KB
Length
110 pages
€2.99

Ghidul omului frumos

0 ratings